Bine aţi venit!

BIBLIOTECA ŞCOLII CU CLS I-VIII BOGDĂNEŞTI
,,Să nu laşi să treacă nici o zi fără să vezi, să auzi sau SĂ CITEŞTI ceva frumos!"

sâmbătă, 30 iulie 2011

Simbolurile tarii


Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.
Albastru, Galben, Roşu sunt culorile ce ne reprezintă în fiecare clipă în lume. Albastru înseamnă libertate, galben dreptate, roşu frăţie.
Sărbătorită în fiecare an la 26 iunie, “Ziua Drapelului Naţional” ne obligă să ne reamintim, de fiecare dată, că acest însemn al statului român simbolizează, încă de la 1848, libertatea şi unitatea naţională.
Tricolorul este parte a patrimoniului naţional românesc. Cinstirea lui reprezintă o datorie patriotică şi motivaţia reprezentării onorabile a ţării cu diferite prilejuri, din partea cetăţenilor români.
Prin Tricolor ne putem face cunoscută prezenţa în lume, în spiritul idealurilor democraţiei europene şi al sacrificiilor înaintaşilor noştri.

Ziua de 29 iulie a fost desemnata, in 1998, Ziua Imnului National al Romaniei. “Desteapta-te, romane!”, simbol al unitatii Revolutiei Romane de la 1848.
Pe 29 iulie 1848, imnul a fost cantat pentru prima data in Parcul Zavoi din Ramnicu Valcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumatate de secol, “Desteapta-te, romane!” a fost ales, imediat dupa Revolutia din Decembrie 1989, imnul national al Romaniei, fiind consacrat prin Constitutia din 1991.
Versurile imnului national actual al României apartin lui Andrei Muresanu (1816-1863), poet romantic, jurnalist, traducator, un adevarat tribun al epocii Revolutiei de la 1848. Muzica a fost compusa de Anton Pann (1796-1854), cunoscut poet si culegator de folclor.
Textul imnului este recitat si interpretat numai in limba romana.
Imnul se interpreteaza de catre cor si fanfara in urmatoarele situatii:
- cu ocazia ceremoniilor oficiale nationale,
- cu ocazia competitiilor sportive oficiale internationale,
- cu ocazia deschiderii unei noi sesiuni a Camerei Parlamentului,
- la inceputul programului zilnic in scolile primare si gimnaziale de stat si particulare, la radio si posturile de televiziune.
Imnul Naţional, alături de Drapelul Naţional şi Stema României, reprezintă valori-simbol ale onoarei, gloriei şi vitejiei strămoşeşti, ale luptei multimilenare a poporului român pentru apărarea fiinţei sale, a identităţii cultural-lingvistice şi religioase, pentru apărarea gliei moştenite de la străbuni, în faţa numeroşilor vrăjmaşi veniţi din toate cele patru puncte cardinale.
Litera şi spiritul poeziei Imnului Naţional constituie un liant între viitorul nostru şi izbânzile trecutului, menţinând conştiinţa neamului mereu trează. Lupta şi dârzenia înaintaşilor, însufleţiţi de aspiraţia spre un viitor de aur al ţării, să ne fie un factor de acţiune, o pildă mereu de urmat.
LA MULŢI ANI!


Niciun comentariu: