Primii ghiocei şi mărţişorul ne vestesc că a sosit primăvara. În prag de primăvară, de 1 Martie, domnisoara educatoare Papancea Adina a captat atenţia copiilor spre confecţionarea de felicitări şi mărţişoare dedicate Zilei de 8 martie şi Mărţişorului.
Realizările copiilor au fost expuse pe un panou în grădiniţă şi au atras atenţia tuturor persoanelor care le-au văzut.La aceasta activitate au fost implicaţi prescolarii de la Gradinita cu program normal Bogdanesti.
Ziua Mamei a găzduit la biblioteca şcolară, întâlnirea surpriză a piticilor grădiniţei cu mămicile, într-un cadru sărbătoresc, în care preşcolarii, cu glasurile pline de emoţie, au recitat şi au căntat cântece dedicate celei mai importante fiinţe din viaţa noastră, MAMA.
Activitatea ,,Te iubesc Măicuţa Mea”, desfăşurată în Ziua de 8 Martie, a adus un fierbinte elogiu Mamei, un omagiu căldurii inimii sale, generozităţii cu care îşi cresc vlăstarele.
A reprezentat un eveniment unic prin sensibilitatea şi frumuseţea mesajului transmis, o sărbătoare care ne aduce aminte de recunoştinţa ce trebuie să o poarte celor care îi educă şi le îndrumă paşii spre minunăţiile vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu